(d)in Inima unei Lacrimi

din experienta.

ranile psihice fac parte din natura umana, aproape c`as zice ca, pina la un anumit nivel de suferinta interioara, sint chiar necesare pentru a ne forma unicitatea si a ne permite sa evoluam. orice trauma, daca nu ar avea o semnificatie subiectiva personalizata, nu ar putea functiona ca si trauma. desi oameni diferiti reactioneaza diferit la acelasi tip de trauma, deoarece principiul fundamental de functionare al aparatului psihic este repetitia, oricind - conjunctural - se reface simbolic istoria din spatele traumei (caci trauma nu incepe nicicind de la zero, ea se grefeaza pe o poveste de viata), reapare acelasi tip de durere launtrica. debriefing`ul (imi) poate fi folositor, dar nivelul de profunzime nu este prea mare. insa convivialitatea (ma poate) ajuta sa accept mai usor pierderea si suferinta, desi superficial. dar, odata ce vorbesti despre aceste lucruri, energia psihica ramine cantonata, nu se descarca, nu se disipa si o pot(i) folosi in scop personal pozitiv, ea nu mai alimenteaza afectiv o suferinta deoarece se descarca culpabilitatea subiectiva ce o finanteaza. practic, trauma suferita nu este decit o margica dintr`un lant, e nevoie sa reconstruiesc prin regresie toata traiectoria istoriei generatoare de trauma pentru a demitiza insasi trauma si a`i intelege cauza declansatoare. e nevoie de timp...




later edit.
iertarea nu se obtine cu psalmi, nici macar cu cei penitentiali.
se daruieste gratuit impreuma cu inima, bonus.
desi, psihanalitic vorbind, uitarea nu e (prea) benefica, invat in fiecare zi sa spun "nu". nu stiam pina mai deunazi...