(d)in Inima unei Lacrimi

sâmbătă, 2 februarie 2013

arta monahala


"Iata, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule!" (Evrei 10:9)

oamenii in general, mirenii sau laicii in particular, au tendinta de a agonisi, a primi, a aduna bunuri diverse, prieteni, cunoscuti, relatii. ultimele trei achizitii sint si ele aducatoare de ceva, satisfac nevoia de sporovaiala desarta. exista in schimb, la polul opus, un fel de lume a lui Ion Anapoda, contrara si contradictorie primei. lumea calugarilor. scopul lor este strimtorarea, putinatatea, saracia ori modestia extrema. in loc de a stringe pentru sine, calugarului ii place a (se) darui, a risipi. in loc de a vorbi, a tacea. in loc de a se vaita, a patimi. bogatiei ii prefera saracia. relatiilor, izolarea si tacerea. succesului, obscuritatea. agitatiei, linistirea. imbuibarii, postul. desfrinarii, castitatea. propriei vointe, supunerea si ascultarea. protestarii si violentei, resemnarea. egoului, smerenia. placerilor, infrinarea.
calugarii au insa o (singura?) dorinta comuna cu laicii: si ei doresc si cauta fericirea. scopul este oarecum acelasi, doar mijloacele diferite. dar oare, intreb, calea pe care ei aleg a merge este mai usoara si poarta mai larga? ce este mai usor a face: a primi sau a da? a te stradui sa`ti faci prieteni carora sa le dobindesti afectiunea si devotamentul si increderea sau a trai in liniste si aparenta singuratate si bucurindu`te inlauntrul tau cu o bucurie neinteleasa de cei (mai) multi? a cistiga sau a pierde? a te imbogati sau a saraci? a urzi planuri de razbunare sau a ierta? a jindui ranguri si titluri si functii sau a vietui in pace, liniste si simplitate?
probabil nu credinta este adevarata trasatura a unui calugar, asa dupa cum imi inchipuiam eu cindva. credinta o au multi laici, si e bine ca o au. iar daca stiu si cum s`o foloseasca, cu atit mai inaltator. dar... ceea ce caracterizeaza realmente un calugar este o fericita imbinare de vointa otelita, rabdare nemarginita, de neinvins, rezistenta si tarie neobosita, hotarire de nezdruncinat, curajul de a nu ceda. votul saraciei, castitatii si ascultarii? desigur, si. dar mai cu seama al nestingerii Duhului Sfint, care e foc arzator.




arta de a fi calugar se confunda cu deloc usoara impletire a dulcetii cu asprimea, a molcomelii cu taria, a supunerii cu neclintirea. chiar pare... anapoda, nu`i asa?
nebuni pentru Christos...



posted by lacrima.lac at 12:44

2 Comments:

Ati punctat minunat: "arta de a fi calugar"; si ma gandesc ca ar fi ideal daca s-ar desavarsi si "arta de a fi crestin" sau, si mai edificator: " arta de a fi om"...O intelegere pragmatica a realismului cotidian ma conduce uneori la ideea ca notiunea de CREDINTA este similara cu ceea ce Voltaire specifica despre fericire: "Lumea asta, teatru de orgolii si de ratacire, este plina de nefericiti care doar vorbesc despre fericire."

12 februarie 2013 la 08:34  

sint putini "artisti" ai credintei deoarece (ne) lipseste rugaciunea. acest model de arta implica a apela la cerul din inima.

14 februarie 2013 la 12:31  

Trimiteți un comentariu

<< Home