(d)in Inima unei Lacrimi

joi, 14 februarie 2013

iubirea la oferta


astazi, florile trec abracadabrant de la extaz la agonie si comerciantii ambulanti isi vind te iubesc`urile, I love you`urile, je t'aime`urile, ich liebe dich`urile. astazi, kitsch`ul se ridica maiestuos la rang de arta iar dorita certitudine  coboara vertiginos in abis de iluzie.

astazi, Iubirea defileaza ca o vedeta pe podiumul saraciei sentimentale a omului contemporan. in numele ei ne vindem ieftin in colturi de cearceafuri scumpe si raminem indecisi, prostiti parca, daca ar trebui sa ne oferim printre luminari parfumate de liliac sau mai bine printre cele de floarea tapului mioritic.

astazi, Iubirea se lasa impopotonata, spoita ca o curtezana, batjocorita cu prea mult roz`bombon, siluita cu zimbetul pe buze in fata lumii intregi care, de fapt, e crizata de lipsa timpului si nu mai apuca sa iubeasca concret si  intr`un ritm normal, sanatos.

astazi... ar trebui sa ne gasim timp pentru iubire. sa o vorbim mai putin si sa o traim mai mult. sa n`o mai cocotam pe socluri de plastic si sa n`o incrustam in lingouri de aur.

astazi, Iubirea se vinde bine si seamana mult cu Craciunul, Anul Nou, Martisor`ul, Halloween`ul. toate sint surori. nu putem opri defilarea lor tantosa, exhibitionista, generatoare de confuzii si entuziasm isteric, dar nici nu e nevoie. pentru ca inima nu va putea fi niciodata desenata la televizor cu fundite roz şi stelute perfecte. nu va putea fi ascultata la radio printre behaiturile cintaretilor indragostiti de propria imagine. nu va putea fi citita in paginile tabloidelor care vind carnea de om la kilogram. iubirea nu are nevoie de reclama si oferte speciale in ediţii limitate. nu o gasesti pe rafturi si in niciun caz nu o poti tatua cu coduri de bare dupa bunul plac.

Iubirea e editie`princeps.

astazi... ce`ar fi sa iubim fara zgomot? sa iubim tacind, si sa ne doara. sa iubim la singular, iar nu in cor.
astazi, sa ne decodificam inima si sa ne`(o) recunoastem doar dupa Iubire...





posted by lacrima.lac at 10:37

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

<< Home