(d)in Inima unei Lacrimi

"Cit de contestabila esti, Biserica, si totusi cit te iubesc! Ce mult m`ai facut sa sufar si totusi cit de mult iti datorez! As vrea sa te stiu distrusa si totusi am nevoie de prezenta ta. Asa de mult m`ai scandalizat si, totusi, m`ai făcut sa inteleg sfintenia! N`am vazut in lumea asta nimic mai obscurantist, mai compromitator si mai fals şi n`am atins nimic mai aspru, mai generos si mai frumos. De cite ori am vrut sa`ti trintesc in nas usa sufletului meu si de cite ori m`am rugat sa pot muri în bratele tale sigure. Nu, nu ma pot elibera de tine pentru ca sint tu, desi nu sint pe de`a`ntregul tu. S’apoi, unde m`as duce? Sa construiesc o alta?
Dar n`as putea`o face altfel decit cu aceleasi defecte pentru ca sint ale mele si mi le duc cu mine. Si daca as construi`o, ar fi Biserica Mea, nu ar mai fi a lui Christos.
Alaltaieri, un prieten a scris o scrisoare catre un ziar: "Abandonez Biserica pentru ca, după atitea compromisuri cu bogatii, nu mai e credibila”. Mi`e mila de el. Ori e un sentimental fara experienta si il iert, ori e un orgolios care se crede mai bun decit altii.
(...)
Nici unul dintre noi nu e credibil pina se afla pe acest pamint. Sfintul Francisc urla: “Tu ma crezi sfint si nu stii ca as putea avea copii cu o prostituata, daca nu m`ar sustine Christos."
Credibilitatea nu e o caracteristica a oamenilor, ci a lui Dumnezeu si a lui Christos. A oamenilor e slabiciunea si, oarecum, bunavoinţa de a face ceva bun cu ajutorul harului care se revarsa din nevazutele vene ale Bisericii vazute. A fost, oare, Biserica de ieri mai buna decit cea de azi? Biserica din Ierusalim a fost mai credibila decit cea din Roma?
(…)
Cit eram mic nu pricepeam de ce, in ciuda renegarilor lui Petru, Isus l`a vrut cap si urmas al Sau, primul papa. Acum nu ma mai mir si inteleg tot mai bine ca, fondarea Bisericii pe mormintul unui tradator, a unuia care se teme de birfele unei servitoare, era doar un avertisment continuu pentru a ne determina sa ne pastram umilita si constiinta propriei noastre fragilităti.
Nu, nu plec din aceasta Biserica fondata pe o piatra atit de slaba pentru ca as fonda o alta, pe o piatră si mai slaba, care sunt eu insumi.
(…)
Dar mai e un lucru, care e si mai frumos: Spiritul Sfint, cel care e Iubire, e cel care ne poate vedea sfinti, fara pata, frumosi, chiar daca sintem imbracati ca necinstiti si adulteri. Atunci cind atinge iertarea lui Dumnezeu, Zacheu devine transparent iar pacatoasa Maria Magdalena se face fara pata. E ca si cum raul nu ar fi putut sa atace profunzimea metafizica a omului. E de parca Iubirea ar fi impiedicat putrezirea sufletului departe de Iubire. "Pacatele tale le`am aruncat inapoia mea", ne spune Domnul fiecaruia dintre noi si apoi continua: "Te`am iubit cu o iubire eternă, de aceea ti`am pastrat bunatatea mea. Te voi edifica din nou şi vei fi re-edificata, fecioara a Israelului.” (Ieremia 31,3-4).

Iată, sintem numiti “fecioare” chiar daca tocmai acum ne`am intors de la cea de`a “n”`a prostituare a trupului, a sufletului si a inimii.

Prin asta Dumnezeu e cu adevarat Dumnezeu, adica singurul in stare sa faca “lucrurile noi”. Nu ma interesează ca El face ceruri si paminturi noi, e mai de trebuinta sa ne innoiască inimile noastre. Iar aceasta e treaba lui Christos. Iar aceasta e lucrarea divina a Bisericii."

(Fratele Carlo Carretto)