(d)in Inima unei Lacrimi

                               whatever walks in my heart
                               will walk alone...
                               my time is yet to come;
                               so I`ll be forever yours

                                                     

           n`a iesit precum haiducii la drumul mare sa fure inima nimanui . avea deja una primita in dar atunci cind din nimic  i s`a plamadit pamintul si i s`a implantat sufletul in el. i s`a dat sa fie a ei, caci nu apartinuse inainte nimanui.

            n`a iesit sa cotrobaie prin ungherele mizere ale iarmarocului virtual (sau nu) dupa o inima de capatat. macar ca isi tinea golul dintr`a ei doar intr`un singur fir si rosu si de matase, cu multe noduri gordiene legata, sa nu se mai dezlege o viata, oricit ar incerca furii.

           n`a iesit sa darime cu trimbitele sufletului fortareata inimii nimanui sperind, prosteste, ca aceasta va cadea precum zidurile Ierihonului in cea de`a saptea zi, prin putere cereasca. iar daca nu va fi asa din cauza neascultarii ei, avea sa sara gardul ghimpat, hoteste, ca sa se aciueasca intr`un cotlon, cu felinarele sufletului stinse si sperind in tacere intr`o bataie de inima doar pentru ea.

          n`a iesit sa sparga codul inimii nimanui pentru ca apoi sa`i foloseasca cifrul potrivit doar pentru o singura inima pentru vremuri imposibil(e) de trait. caci inima oricui ar fi nu este pelerina pe care sa o porti sa nu te ploua`n maduva sufletului si nici umbrela numai buna sa nu te usuce povara dorului.

          n`a iesit precum Iuda Iscarioteanul, avind la briu o punga doldora de argintii altor inimi, ca sa se`infrupte din ei cumparindu`si prin viclenie un pumn cu iubire sa`i tina de cald, caci nimeni nu da pe datorie. nici nu`si vinde pe 30 de arginti sau pe mai multi, oriciti, golul din inima, deoarece acesta este semnul pretios ca locul acela a fost cindva plin de miez de caldura si puf de dragoste. notiunea de mercantilism cardio`sentimental ii este complet straina.

         n`a iesit sa cerseasca virtutile (in)discutabile ale inimii nimanui, caci ceea ce cauta ea nu salasluieste intr`o inima de carne, bintuita de fulgere sentimentale iscate de ploi dese de amintiri, ci intr`una vesnica, de duh. nu`si poate umple golul dintr`a ei cu golul din inima nimanui, caci sapte inimi de`ar bate in pieptul cuiva la nimic nu`i foloseste.

         n`a fugit niciodata la capat de vis cu parti din inima nimanui, caci nu avea ce face cu ele in absenta. nici n`a acceptat imprumuturi (ne)rambursabile de la cei care, in lipsa lor de iubire, isi inchiriau parti din inima contra visuri implinite, pentru un timp limitat, doar pentru a avea garantia revenirii debitorului.

        n`a iesit la furat de inimi pentru ca ea nu este hoata inimii nimanui. exista intotdeauna o Inima deschisa pentru ea.

 
        iubeste`Ma asa cum esti...

                        
                                            nu regret ca mi se cern anii, curgind nestavilit  si tacut peste mine, ca niste furi. regret ca mai mereu vremile mi`au fost potrivnice, iar eu invidiam pe altii crezind ca lor le erau prielnice. pacatul meu a fost ca`n fiecare azi am asteptat un miine sa cresc mare pentru ca viata sa`mi inceapa.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa mai incep ceva.

                                             nu regret ca ochii mei prea tineri cunosc cu ochii`nchisi, pe dinafara, lectia numita plins. regret ca n`au ris mai des celor care s`ar fi putut indragosti de durerea ascunsa`n risul lor. pacatul meu a fost ca mi`a pasat mai mult de plinsul altor ochi decit de risul alor mei.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa rid.

                                             nu regret ca n`am ajuns niciodata dincolo de virf. regret ca atunci cind am ajuns pe culme n`am fost suficient de bine ancorata in stinca in care mi se proptea piciorul inimii ca sa fac ultimii pasi. pacatul meu a fost ca am avut incredere in cel ce`mi insotea urcusul.
desi, recunosc ca eu am inceta demult sa urc.

                                             nu regret ca n`am vazut multe locuri indepartate ale acestei lumi. regret ca, acolo unde am ajuns, n`am vazut intotdeauna si mai intii oamenii din ele. pacatul meu a fost ca am trait si nu stiam ca sint.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa mai traiesc.

                                             nu regret ca nu mi`am scris numele pe locuri si ziduri sau ca n`am asezat o piatra la temelia acestei lumi, pentru memoria celor ce vor veni. regret ca n`am stiut sa daruiesc un colt din lumea mea cuiva care locuia intr`o cutie cu amintiri pe care o tot primenea. pacatul meu a fost sa cred ca as putea sa`l fac sa  inteleaga ca lumea inimii nu incape intr`o asemenea cutie.
desi, eu am incetat demult sa am amintiri.

                                             nu regret ca n`am avut bogatii. regret ca, oricit si oricum as fi suferit, nu mi`a fost niciodata atit de foame, sete sau frig incit sa am intelepciunea sa aflu ce ar insemna sa daruiesc tot ce am. pacatul meu a fost sa cred ca`i dreptul meu sa am.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa mai agonisesc.

                                             nu regret ca am calcat, naiva si senina, in curse intentionat intinse, zbatindu`ma apoi sa ies. regret ca, in sinceritatea mea, nu am vazut  de dinainte ca pasesc pe un teren minat. pacatul meu a fost ca, in (auto)ironia mea, n`am reusit s`arat ca eu nu stiu sa fiu nici smechera , nici prefacuta.
desi, recunosc ca  eu am incetat demult sa ma mai joc.

                                             nu regret ca unii, vazindu`ma, ma considera copil. regret ca nu i`am convins macar pe unii dintre ei ca am responsabilitati si ma ocup cu lucruri de oameni mari. pacatul meu este ca, uneori, nu pot face mai mult pentru ei.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa ma prefac ca pot.

                                             nu regret ca am cunoscut doar o singura iubire. regret ca nu am convins pe nimeni ca, atunci cind iubesti, nu`i rusine ca altii sa te simta slab. pacatul meu este ca am ramas slaba pina in prezent.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa ma mai rusinez.

                                            nu regret ca unii ma alunga neincetat. regret ca nu reusesc sa seman in ei saminta buna a increderii. pacatul meu este sa cred ca si pacatosii merita nu a doua ci a noua sansa, dupa modelul de 70 de ori cite 7.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa le gresesc.

                                            nu regret ca oamenii sint bolnavi de singuratate, desi putini recunosc. regret ca nu am convins pe nimeni ca singuratea nu`i ciuma, sa stai inchis (in tine) de teama ca vei fi stigmatizat. pacatul meu este ca sint prea singura incit sa creada cineva in experienta mea.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa (le) mai demonstrez ceva.

                                            nu regret ca sufletul mi`a fost mereu in contratimp cu viata. regret ca n`am aratat suficient ca viata poate incepe nu de la zero, ci de la minus infinit. pacatul meu a fost ca multa vreme n`am vrut sa afle nimeni ca exist.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa contabilizez visuri.

                                            nu regret ca m`am intilnit tirziu cu Dumnezeu in viata mea. regret ca, mai apoi, L`am ocolit de`atitea ori, prefacindu`ma ca nu`L (re)cunosc. pacatul meu a fost sa cred ca mintuirea se acorda din oficiu, doar pentru meritul de`a`L fi intilnit cindva, odata.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa ma caiesc cu`adevarat.

                                            nu regret ca viata mea`i tesuta`n fire dese de regrete. regret ca`i presarata cu puzderie de pacate si ca`i prea scurta pentru a avea regrete. pacatul meu este ca, gresind in fapt, vreau sa iubesc neconditonat.
desi, recunosc ca eu am incetat demult sa mai iubesc.

cum poate un om ce n`a trait sa aiba regrete, pacate si iubiri??
doar daca e mereu la cite o (ras)cruce stiind ca pe unde`a fost nu va mai trece.
alege`L pe El pina la urmatoarea (ras)cruce.                   

                           exista unele locuri atit frumoase si unii oameni atit de minunati incit nu suporta nicio comparatie decit, poate, cu sufletele celor care le intretin nemurirea din prea plinul lor.
atunci  si acolo traiesc. pe bucati. toate (imi) fac cit o viata.

rid si pling in reprize, pe rind si deodata si jur ca nu stiu cum mi`e mai bine. ca bine`mi e oricum.
nu stiu daca rid pentru ca mult prea lunga mi`a fost vremea plinsului sau pentru ca imi amintesc de risul prunciei mele.
nu stiu nici daca pling pentru ca ochii`mi  revad copilaria, in alte timpuri, prin alti ochi, dar la fel ca si atunci sau pentru ca ochii mei stiu doar sa ploua.
doar stiu ca ma topesc pierzindu`ma in graiul dulce`dulce in care am crescut si dupa care ma scurg cite un bob de nimeni ci doar de mine stiut, in fiecare zi ce multe ori imi este noapte.

si stau asa, la umbra dorului, si`nghit cuvinte, lacrimi si`amintiri si`as vrea ca Cel ce m`a facut sa vindece ranile sufletului cu repeziciunea cu care face timpul sa`mi zboare.
si`as vrea, de unde sint, asa nevrednica si plinsa, sa fug in Rai cu toti de`acolo si din amintiri, cu vorba si cu traiul lor. de mi`ar deschide cineva as sti ca n`am trait degeaba..si`as fi cu ei, cu toti, in vesnicie.
si cind privesc si cind ascult cuvinte de`nramat in inima, rizind, plingind si admirind, cu viata`n urma mea mai mult si`un pic in mine,  stiu ca mi`a mai ramas un colt de suflet cit sa nu mor si o bucata de inima cit sa traiesc.

exista un pic din eu in fiecare ei, acolo.

plouase, dupa dogoarea de foc de iulie.

macar in acea zi  inima nu s`a hranit ca pina atunci cu ploaia de sub gene. cea din nori spalase cu lacrimile ei, tacut si dulce, toate amintirile prafuite ale vietii, inca incinse.
au ramas doar visurile. se inviorasera timid sub racoarea stropilor, simtind pamintul sufletului ud de apa neasteptata a botezului din cer.

in toiul ploii de prinz mi s`a tesut in fata o perdea de ceata usoara prin care desluseam, fara obstacolul sticlei, risul copilaresc si verde frumos al parcului de peste drum. cu ochii inchisi, percepeam un zgomot placut si ma gindeam ca fiecare picatura de ploaie care cade se sincronizeaza perfect cu o secunda care se pierde in spirala timpului  si ma duce tot mai aproape de marea trecere. continutul limitat din clepsidra timpului meu mi se scurge altfel cind ploua.
si, dincolo de timp, doar ploaia..

pe drum, desi mi`as fi dorit sa`mi ploua direct in suflet sa cresc si eu odata mare, adapostita subred sub umbrela, am constatat ca trec pe linga prea putini oameni si prea multe masini. si m`am intrebat unde sint toti cei care asteptau eliberarea binefacatoare a acelei ploi.
oare au uitat ca in timpul ploii copilaria cade din ceruri? atunci de ce se ascundeau  sub acoperisul celor patru roti sau al celor patru pereti?? dintr`o data le devenise incomod pantofilor sa calce prin baltoace si coafurilor sa devina ciuciulete natural, fara programare prealabila la hair`stylist.
cit de falsi putem fi uneori...

la intoarcere, am auzit ciripitul viguros al unei vrabiute intr`un copac. zimbind, m`am oprit locului, sa ascult. cred ca era un el, dupa timbru vocal si tonalitate. si mi`a placut pina la lacrimi gindul ca o cheama pe ea, dupa ploaie. aproape de intrare, alt cintec. cucul.  m`am gindit ca, desi cinta, el nu cheama pe nimeni. probabil doar se bucura de racoare.

in noptile cu fierbinteala, cind respiratiile`mi erau si ele la fara frecventa, ma intilneam in taina, cind mijeau zorii peste lume, cu visul cel din vis si mi`l imbratisam in gind.

in acea noapte doar am savurat pe indelete  mireasma ce plutea in aer dupa eliberarea norilor.

astfel, a fost o dimineata  cu dor de ploaie.
apoi, o dupa`amiaza cu ploaie de dor...
mai mult dor decit ploaie.

asa, pasesc din dor in dor prin ploaia visurilor mele, desculta de`amintirile cu tine.
drumul mi`e precum dansul unei ploi de vara care plinge, asteptindu`si linistita sfirsitul.

dulce si molcoma aducere`aminte.
ca o imperceptibila tresarire a inimii
pina in momentul revederii
dincolo de limitele timpului (im)posibil.

 nu`i plac oamenii care se indragostesc des, lasindu`se coplesiti de emotii trecatoare si cu stoluri de fluturi la etaj, scurtcircuitindu`le sinapsele.
nu`i plac nici oamenii care se indragostesc rar, avind mereu o atitudine molatec`bursuceasca, hibernanta.
in schimb, admira oamenii care se indragostesc si apoi iubesc, indragostiti fiind, o viata.

cea mai mare dovada de maturitate in iubire i se parea a fi sa intelegi si sa accepti ca celalalt trebuie sa plece.  asta necesita insa de tarie de caracter.
se intreba retoric cum ramine atunci  cu o "viata"?
exista sau nu iubire in absenta fizica a celuilalt?
isi amintea ca cineva ii spusese nu demult ca, in situatia data,  se schimba doar un numar. dar nu intelegea deloc cum 2 devine 1? prin operatia de scadere a unei inimi? prin insuficienta cardio`sentimentala cronica?
ca apoi ramine ca iubirea neimplinita sa (ii) bintuie mintea si sufletul mult timp dupa ce neimplinirea ei s`a adeverit.  si ea se bitiise indelung sa bage ata`n ac sa isi cirpeasca durerile si dorul...
senina, acum privea totul in lumina binecuvintata a detasarii.

se gindea ca atunci cind celalalt e absent fizic degeaba doresti a ara pentru el Calea Lactee cu Carul Mare  si degeaba jelesti sara pe deal, ca plopii fara sot nu`ti vor fi niciodata pereche. doar tristetea subversiva care ramine de purtat inlauntru, poate cale de`o viata, este singura extravaganta pe care o lasa mostenire o mare iubire.
daca iubirea functioneaza cu preludiul in Inboxul tineretii, posludiul in SMS Archivele caruntetii, durerile si dorul pe display`ul sufletului si toate downloadate direct in inima, de`o arde, atunci oare tinde sa devina doar un crimpei de pasiune contemporana, supusa incarcarii automate, uzurii si, in cele din urma, esecului?
serotonina n`ar trebui sa (i) se (pro)duca cu viza de flotant (acor)data de amintiri, sperantele sa nu (i) (in)treaca pe la Check`uri, pentru ca mai apoi sa`si tirasca bagajele dorurilor prin ginduri spre destinatia care ar fi putut fi, dincolo de virf.

era de acord cu faptul ca a fi in preajma/alaturi/linga cineva nu inseamna neaparat si o prezenta psihologica. asa cum proximitatea poate indeparta si distanta poate apropia, dar oare chiar pentru o viata de om?  oare dorinta de`a fi impreuna nu inseamna, de fapt, victoria nevoii de`a imparti acelasi spatiu in acelasi timp?

 se obisnuise sa`i fie in absenta , dar cu pretul unor rani care au macinat`o incet, raminindu`i un timp prezenta in ginduri si durerea de`a crede ca numai alaturi de el ar fi putut fi totul perfect. dar oare mai era vorba despre iubire?
deci, exista sau nu??
credea ca aici (ii) (inter)vine onestitatea imaginarului, mixtura intre magic sau fantastic si real.
iubiri a la Monte Cristo sau cele aidoma celei din Marele Gatsby , care se implinesc dupa  zeci de ani sau  nu se implinesc veci pururi si eroticul se proiecteaza in imaginar, i se pareau atit de superbe incit devenisera mitice. cu siguranta, iubirile care au durat cu anii in absenta fizica a celuilalt au devenit mituri sau capata dimensiunea unui mit.
nu credea in mituri.  cel al iubirii ei contrazicea regulile celor de dinainte.

desi, uneori, o viata de om este prea putin pentru o iubire.