(d)in Inima unei Lacrimi
sâmbătă, 29 octombrie 2011
Labirint
ma ratacesc constant pe drumul ce duce catre mine.
ar trebui sa mi`l cunosc cu ochii larg inchisi, ca`n palma,
ca`i doar cu mine dintru inceput.
atunci de ce nu ma ajung din urma sa ma`ntilnesc
si din praful ramas din cioburi sa ma recompun?...
ma ratacesc constant pe marginile unui lac.
ar trebui sa mi`l cunosc in picaturi,
ca`i doar nascut din lacrimile mele curse.
atunci de ce ma tem fie sa`l traversez inot,
fie sa mi`l sec cu un zadravan neplins
si din vadul lui sa`mi plamadesc un munte?...
ma ratacesc constant pe marginile unui gind.
ar trebi sa nu mi`l mai gindesc,
ca doar imi da batai de inima`n zig`zag si nopti cu`amar pelin.
atunci de ce nu mi`l incui in minte cu lacatul vointei
sau sa`l ucid cu`a nepasarii sabie,
caci poate implinirea lui nu e menirea mea?...
ma ratacesc constant pe marginile unui dor.
ar trebui sa nu`mi mai fie dor de intimplari neintimplate
si nici de suflete cu`acel(e)asi dor(uri),
caci prea ma doare dorul ca nu le pot avea.
atunci de ce ma`ngalbenesc de dorul lor si in causul palmelor
imi mut intruna lacrimile de la un ochi la altul?...
ma ratacesc constant pe marginile unui vis.
ar trebui sa nu mi`l mai visez cu ochii larg deschisi
spre spatii siderale,
stindu`mi mereu in taina de straja linga iluzia de o viata.
atunci de ce imi asez deznadejdea in gramezi potrivite
astfel incit sa nu ma doboare toata intr`o singura zi
si cu ele imi peticesc zadarnic clipele inca ramase?...
si azi.
ma ratacesc constant intre ce sint si ce as fi putut sa fiu...
caci nu stiu ce sint si, cu siguranta, nu sint ce stiu.
duminică, 23 octombrie 2011
... si s`a facut Lumina in intunericul meu
"Si a zis Dumnezeu: <Sa fie lumina!>. Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca este buna lumina si a despartit Dumnezeu lumina de intuneric. Lumina a numit`o Dumnezeu zi, iar intunericul l`a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intii". (Geneza 1:3-5).
Lumina exista prin Sine Insasi, caci altminteri Dumnezeu ar fi creat`o. dar El a zis "sa fie" si a fost pentru ca mai dinainte Era.
"Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins`o. ... Cuvintul este Lumina cea adevarata, Care lumineaza pe tot omul ce vine in lume." (Ioan 1:5;9).
orice om cu o minima cultura medicala la mansarda stie ca ochiul orb nu numai ca nu percepe lumina, dar nu vede nici intunericul ; ochiul orb nu vede negrul din spectrul culorilor, el nu vede nimic. greu de inteles pentru cei obisnuiti sa vada lumina si sa li se para normal sa aiba acest dar ...
cind Dumnezeu ne`a chemat din nimic, nu puteam fi altfel decit orbi . de aceea, ca sa putem pretui Lumina Lui - si nu orice flash surogatic care ne survoleaza sporadic dar mult prea perceptibil existenta - si sa constientizam ce inseamna a umbla in ea , a hotarit, in infinita lui intelepciune, sa percepem mai intii intunericul . aceasta prima zi a Creatiei , inceputa cu noaptea , se suprapune perfect vietii mele .
cind am venit in lume era o zi, in zori . s`ar putea presupune, poate, ca ar fi trebuit sa fiu chiar de atunci o fiica a Luminii . dar, totusi, multi ani de`a rindul n`am vazut nimic , nici macar intunericul care crestea in mine pe masura ce cresteam eu . asa cum n`am vazut nici intunericul altora sau mi se parea ca e lumina .
cind m`am nascut a doua oara, acum o adolecenta si`un pic, era seara si , cind am deschis ochii obisnuiti atita vreme sa vada doar intunericul , mi-am dat seama pentru prima oara de cit de multa vreme asteptam o zi in care sa primesc Lumina . iar Ea asteptase si mai mult decit mine , asa ca , dupa atita orbire si mult intuneric , a venit la mine acolo unde si cum eram si nu m-a mustrat ca n-am vazut-o atita amar de vreme .
n`am sa uit niciodata ca viata mea a inceput cu o noapte in care am primit Lumina!
in fiecare an, in aceasta zi de octombrie , este ziua Luminii mele care mi-a vindecat orbirea, mi-a luminat intunericul si a permis ca prima mea zi sa inceapa cu noaptea.
multumesc, Dumnezeul meu , pentru ca Tu esti Lumina mea in intunericul acestei lumi!
multumesc, mama...
Lumina exista prin Sine Insasi, caci altminteri Dumnezeu ar fi creat`o. dar El a zis "sa fie" si a fost pentru ca mai dinainte Era.
"Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins`o. ... Cuvintul este Lumina cea adevarata, Care lumineaza pe tot omul ce vine in lume." (Ioan 1:5;9).
orice om cu o minima cultura medicala la mansarda stie ca ochiul orb nu numai ca nu percepe lumina, dar nu vede nici intunericul ; ochiul orb nu vede negrul din spectrul culorilor, el nu vede nimic. greu de inteles pentru cei obisnuiti sa vada lumina si sa li se para normal sa aiba acest dar ...
cind Dumnezeu ne`a chemat din nimic, nu puteam fi altfel decit orbi . de aceea, ca sa putem pretui Lumina Lui - si nu orice flash surogatic care ne survoleaza sporadic dar mult prea perceptibil existenta - si sa constientizam ce inseamna a umbla in ea , a hotarit, in infinita lui intelepciune, sa percepem mai intii intunericul . aceasta prima zi a Creatiei , inceputa cu noaptea , se suprapune perfect vietii mele .
cind am venit in lume era o zi, in zori . s`ar putea presupune, poate, ca ar fi trebuit sa fiu chiar de atunci o fiica a Luminii . dar, totusi, multi ani de`a rindul n`am vazut nimic , nici macar intunericul care crestea in mine pe masura ce cresteam eu . asa cum n`am vazut nici intunericul altora sau mi se parea ca e lumina .
cind m`am nascut a doua oara, acum o adolecenta si`un pic, era seara si , cind am deschis ochii obisnuiti atita vreme sa vada doar intunericul , mi-am dat seama pentru prima oara de cit de multa vreme asteptam o zi in care sa primesc Lumina . iar Ea asteptase si mai mult decit mine , asa ca , dupa atita orbire si mult intuneric , a venit la mine acolo unde si cum eram si nu m-a mustrat ca n-am vazut-o atita amar de vreme .
n`am sa uit niciodata ca viata mea a inceput cu o noapte in care am primit Lumina!
in fiecare an, in aceasta zi de octombrie , este ziua Luminii mele care mi-a vindecat orbirea, mi-a luminat intunericul si a permis ca prima mea zi sa inceapa cu noaptea.
multumesc, Dumnezeul meu , pentru ca Tu esti Lumina mea in intunericul acestei lumi!
multumesc, mama...
marți, 18 octombrie 2011
indigo
in oglinda lacrimilor tale te vezi asa cum esti.
o umbra palida, tu si pamintul care uneori te face, a ceea ce`ai fi putut fi daca cineva te`ar fi udat la radacina inimii cu apa proaspata de viata mirosind suav a iubire, in exact locul in care rasar, timide, visurile.
o copie la indigo, stearsa, terna, cu intreruperi in punctele esentiale, incit mai mult te intuiesti decit te stii si te brodesti sa`ti alipesti de nicaieri piesele lipsa, ca intr`un joc de puzzle de`a viata.
te vezi scund, desi altii te vad mare, nu la stat, dar la sfat.
te vezi uscat, desi altii te considera verde si asteapta sa dai rod din chiar iarna sufletului.
te vezi fragil, casant, desi altii cred ca esti din stinca daltuit si sapa`n tine cu dalta cuvintelor.
te vezi temator, dar alti cred ca tu ai inventat curajul si ai de dat cite`o masura pentru toti, oricind.
te vezi sovaitor, dar altii cred ca tii drumul drept spre inainte, ca pasii nu`ti aluneca pe linga Cale.
te vezi, pacatos, desi altii cred ca de`abia ce`ai iesit din apele botezului.
te vezi nevrednic si altii te vad si mai nevrednic.
aici chiar au dreptate.
in oglinda lacrimilor tale te vezi exact asa cum esti.
daca ai invatat sa fotoshopezi la scoala vietii.
joi, 13 octombrie 2011
in tacere, cuvintele...
exista multe sfaturi date de psihoterapeuti despre cum comunicarea salveaza relatii si, implicit, poate si sentimente. dar nimeni nu spune cit de dificil este uneori sa marturisesti adevarul tau si sa asculti adevarul celuilalt.
iar daca nu sintem pregatiti niciodata cu adevarat sa auzim orice despre noi insine, atunci de ce am spune asta celuilalt atit de usor?
sintem fiinte orgolioase, ne ofensam usor, intelegerea noastra e limitata, iar pentru dezamagire si regrete nu am dobindit imunitate si nici n`am fost inzestrati cu una innascuta.
la nervi, din imprudenta, vanitate sau dintr`o obscura pornire vindicativa poti rosti cuvinte care, desi posibil sa fie chiar adevarate, dor si lasa urme de netagaduit.
pentru ca limbajul e insalator, are sensuri secundare si muchii ascutite. uneori e violent si atunci suferinta e instantanee pina intr`acolo incit iti determina o sincopa sufleteasca din care nu te mai scot nici leacurile babesti. alteori lasa taieturi mici si fine precum cele facute de o lama pe o coala de hirtie. nici nu e nevoie sa singereze, e suficient ca te ustura direct in inima ani in sir si nu stii ce fel de antiseptic sa`ti mai picuri sa se inchida odata rana care supureaza.
uneori, in functie de sensurile multiple ale cuvintelor rostite, ajungi sa te ratacesti fie in artere cu prea multe benzi, fie in vreo fundatura.
cel mai complex mecanism de comunicare, limbajul, este si cel mai ambiguu.
nu e usor sa vorbesti nici despre tine, nici despre celalalt.
iar la mijloc nu e neaparat o chestiune de vocabular sau de semantica, zic eu, ci si una de gramatica si, mai ales, de intonatie. pentru ca vorbele nu zboara niciodata cu adevarat, dupa cum spune dictonul latin, sau daca intr`adevar zboara atunci cu siguranta au traiectorii precise, precum cele ale unor sageti care`si ating aproape intotdeauna tinta.
ele ramin imprimate pe foitele subtiri la sensibilitatii noastre precum un tatuaj profesionist si ne urmaresc, parsive, de la distanta si lovind din umbra cind ti`e amintirea mai draga.
desi, tacerea nu inseamna inca nerostire. atunci cind cuvintele tac, ea vorbeste despre o lume in care nu stim sa ne ascultam astfel incit sa ne putem si auzi, darmite intelege.
ai dreptul sa taci si sa asculti ca sa poti auzi si intelege.
oare a trecut prea mult timp de la intruparea Cuvintului si faptul ca vorbim mult prea mult si mult prea des ceea ce nu`Ti place e un semn ca trebuie sa vii curind?
"...limba, mic madular este... dar spurca tot trupul si arunca in foc drumul vietii, ... limba, nimeni dintre oameni nu poate s`o domoleasca!" (Iacov 3:5-8)
iar daca nu sintem pregatiti niciodata cu adevarat sa auzim orice despre noi insine, atunci de ce am spune asta celuilalt atit de usor?
sintem fiinte orgolioase, ne ofensam usor, intelegerea noastra e limitata, iar pentru dezamagire si regrete nu am dobindit imunitate si nici n`am fost inzestrati cu una innascuta.
la nervi, din imprudenta, vanitate sau dintr`o obscura pornire vindicativa poti rosti cuvinte care, desi posibil sa fie chiar adevarate, dor si lasa urme de netagaduit.
pentru ca limbajul e insalator, are sensuri secundare si muchii ascutite. uneori e violent si atunci suferinta e instantanee pina intr`acolo incit iti determina o sincopa sufleteasca din care nu te mai scot nici leacurile babesti. alteori lasa taieturi mici si fine precum cele facute de o lama pe o coala de hirtie. nici nu e nevoie sa singereze, e suficient ca te ustura direct in inima ani in sir si nu stii ce fel de antiseptic sa`ti mai picuri sa se inchida odata rana care supureaza.
uneori, in functie de sensurile multiple ale cuvintelor rostite, ajungi sa te ratacesti fie in artere cu prea multe benzi, fie in vreo fundatura.
cel mai complex mecanism de comunicare, limbajul, este si cel mai ambiguu.
nu e usor sa vorbesti nici despre tine, nici despre celalalt.
iar la mijloc nu e neaparat o chestiune de vocabular sau de semantica, zic eu, ci si una de gramatica si, mai ales, de intonatie. pentru ca vorbele nu zboara niciodata cu adevarat, dupa cum spune dictonul latin, sau daca intr`adevar zboara atunci cu siguranta au traiectorii precise, precum cele ale unor sageti care`si ating aproape intotdeauna tinta.
ele ramin imprimate pe foitele subtiri la sensibilitatii noastre precum un tatuaj profesionist si ne urmaresc, parsive, de la distanta si lovind din umbra cind ti`e amintirea mai draga.
desi, tacerea nu inseamna inca nerostire. atunci cind cuvintele tac, ea vorbeste despre o lume in care nu stim sa ne ascultam astfel incit sa ne putem si auzi, darmite intelege.
ai dreptul sa taci si sa asculti ca sa poti auzi si intelege.
oare a trecut prea mult timp de la intruparea Cuvintului si faptul ca vorbim mult prea mult si mult prea des ceea ce nu`Ti place e un semn ca trebuie sa vii curind?
"...limba, mic madular este... dar spurca tot trupul si arunca in foc drumul vietii, ... limba, nimeni dintre oameni nu poate s`o domoleasca!" (Iacov 3:5-8)
sâmbătă, 8 octombrie 2011
zbucium
iarta`ma, Dumnezeul meu!
pentru gindul nesfirsit,
pentru patima`n privit,
pentru vorba fara har,
Doamne, iarta`ma Tu iar...
iarta`ma, Dumnezeul meu!
pentru timpul meu trecut
fara rodul ce l`ai vrut,
fara dragoste cu jar,
Doamne, iarta`ma Tu iar...
iarta`ma, Dumnezeul meu!
pentru felul meu firesc
printre lume cind pasesc,
pentru traiu`mi in zadar,
Doamne, iarta`ma Tu iar...
iarta`ma, Dumnezeul meu!
pentru nevegherea mea
de`a ramine`n voia Ta,
pentru tot ce`a fost murdar,
Doamne, iarta`ma Tu iar...
iarta`ma, Dumnezeul meu!
doar iertarea ce mi`o dai
imi pastreaza`al pacii rai
si ma poarta iar si iar,
Doamne, in vesnicu`Ti hotar...
tinere, sfioase, imaculate, cit de fragile par...
oare ce dureri si ce zbucium zace in sufletele lor? hmm...
doar Tu poti sa stii...
joi, 6 octombrie 2011
placerile si linistea zilei
- luciul si nuantele de chihlimbar amalgamate in textura unei frunze uscate de filodendron furata dintr`un parc strain si indepartat;
- vesmintul ordinului calugaresc franciscan conventual si felul natural in care le serpuieste rozarul la briu;
- aroma si gustul ceaiului de menta de padure cu care mi`am molipsit colegii;
- covorul dezordonat de castane salbatice si casute tepoase care`mi strajuieste calea in drum spre servici;
- sensibilitatea, naturaletea si franchetea personajului feminin din cartea pe care o citesc;
- crucifixul din lemn de abanos mieriu`roscat cumparat de mama;
- atingerea balsamica a soarelui de toamna calina in amiaza mingiindu`mi lacrima si incalzindu`ma;
- gindul ca un bun prieten virtual va deveni in curind al Tau, din inima, din iubire sincera pentru Tine, asa cum mi`a spus; binecuvintat sa fie!
- si asta
si a mai fost o zi din indurarea Ta...
"Stapine, Dumnezeul nostru,
ce Nume minunat ai Tu
peste intrg pamintul!
Mai mult decit tot cerul el cinta maretia Ta!" (Ps.8:2)
- vesmintul ordinului calugaresc franciscan conventual si felul natural in care le serpuieste rozarul la briu;
- aroma si gustul ceaiului de menta de padure cu care mi`am molipsit colegii;
- covorul dezordonat de castane salbatice si casute tepoase care`mi strajuieste calea in drum spre servici;
- sensibilitatea, naturaletea si franchetea personajului feminin din cartea pe care o citesc;
- crucifixul din lemn de abanos mieriu`roscat cumparat de mama;
- atingerea balsamica a soarelui de toamna calina in amiaza mingiindu`mi lacrima si incalzindu`ma;
- gindul ca un bun prieten virtual va deveni in curind al Tau, din inima, din iubire sincera pentru Tine, asa cum mi`a spus; binecuvintat sa fie!
- si asta
si a mai fost o zi din indurarea Ta...
"Stapine, Dumnezeul nostru,
ce Nume minunat ai Tu
peste intrg pamintul!
Mai mult decit tot cerul el cinta maretia Ta!" (Ps.8:2)
luni, 3 octombrie 2011
experienta
in caz de incertitudine il voi alege intotdeauna pe nu. decit sa`mi fie rau ca da, mai bine sa`mi fie bine ca nu. mereu m`am multumit cu firimiturile tale, lume. acum stiu sigur ca linistea sufletului meu nu depinde de oamanii tai, lume. nici de parerea lor.
oamenii te plac doar atunci cind esti ca ei. iar atunci cind te (pre)faci (ca esti) ca ei, zic cum ca, de fapt, nici tu nu esti mai bun decit restul. poate. o fi. nu zic nu.
caci cine este fara pacat inaintea Lui?
si unii au zis ca eu nu rid niciodata. adevarat, n`am nici macar un zimbet de rezerva pentru lumea lor de santimbalci. mi le risipesc pe toate fara rezerve pentru cei putini din lumea mea. restul nu mi s`au putut apropia. nici pe departe.
... s`apoi, n`am gasit credinta. doar inima mi se delecta cu oaze de Dumnezeu presarate haotic in realitatea profana. si n`a fost zi fara lacrimi.
lume, intre mintea ta si inima mea vor sta intotdeauna lacrimile mele izvorite din durerea ca tu nu ai inima mea si din multumirea ca eu nu am mintea ta.
"Doamne, nu sint vrednica sa vii sub acoperamintul meu, dar spune numai un cuvint si se va tamadui sufletul meu..."
oamenii te plac doar atunci cind esti ca ei. iar atunci cind te (pre)faci (ca esti) ca ei, zic cum ca, de fapt, nici tu nu esti mai bun decit restul. poate. o fi. nu zic nu.
caci cine este fara pacat inaintea Lui?
si unii au zis ca eu nu rid niciodata. adevarat, n`am nici macar un zimbet de rezerva pentru lumea lor de santimbalci. mi le risipesc pe toate fara rezerve pentru cei putini din lumea mea. restul nu mi s`au putut apropia. nici pe departe.
... s`apoi, n`am gasit credinta. doar inima mi se delecta cu oaze de Dumnezeu presarate haotic in realitatea profana. si n`a fost zi fara lacrimi.
lume, intre mintea ta si inima mea vor sta intotdeauna lacrimile mele izvorite din durerea ca tu nu ai inima mea si din multumirea ca eu nu am mintea ta.
"Doamne, nu sint vrednica sa vii sub acoperamintul meu, dar spune numai un cuvint si se va tamadui sufletul meu..."
duminică, 2 octombrie 2011
o felie de dor
ce ai putea sa spui despre dor?
ca este precum vintul?
vine de unde, cind si cum nu te`astepti, cind navalnic, cind domol, cind uscat, cind racoros, nici nu mori dar nici nu`nflori la umbra lui si te poarta pe aripile`i incotro, cum si (pina) unde nu vrei...
ca e precum gindul?
te sageata fara ocolisuri in moalele inimii dindu`i brinci in valea de lacrimi exact atunci cind nu vrei sa`l gindesti si te face prizonier, captiv intr`o lume vazuta doar prin ochii lui...
ca`i acelasi in toate limbile pamintului dar nu se poate traduce in nici una pentru ca nu este scris in niciun dictionar?
de parca numai el, nebunul, s`a razvratit si a ramas neinvaluit intre cuvinte la Turnul Babel, facindu`mi`se piatra de poticnire intre celelalte sentimente, mai simplu de omenesti, mai simplu de indurat...
ca nu are sinonime lingvistice?
e incapatinat, nu cunoaste decit etimologia cuvintului inima si se strecoara abil, parsiv si zanatic intre atriile si ventriculele ei, sincopindu`i ritmul...
ca este unisex?
se pliaza perfect pe tiparul oricarei inimi si`o transforma dupa dorinta lui, niciodata dind dar mereu luind, il dilata si`l contracta pina`l rugineste...
ca nu are remedii?
te zvinta`n inima de ti`o simti mai grea cu un dor, iar doctorii`ti spun ca ai nevroza cardiaca si`ti dau bumbi cu acelasi sufix de "pam"...
ce ai putea sa spui despre dor?
ca`l porti cu tine pretutindeni de`ti usca inima de lacrimi dar nu le poate seca izvorul...
cit despre doruri, ma locuiesc doar cele care dor si jinduiesc cu dor dupa intimplari care`ar fi putut fi fara sa doara.
pe tine nu te doare mi`e dor?...
ca este precum vintul?
vine de unde, cind si cum nu te`astepti, cind navalnic, cind domol, cind uscat, cind racoros, nici nu mori dar nici nu`nflori la umbra lui si te poarta pe aripile`i incotro, cum si (pina) unde nu vrei...
ca e precum gindul?
te sageata fara ocolisuri in moalele inimii dindu`i brinci in valea de lacrimi exact atunci cind nu vrei sa`l gindesti si te face prizonier, captiv intr`o lume vazuta doar prin ochii lui...
ca`i acelasi in toate limbile pamintului dar nu se poate traduce in nici una pentru ca nu este scris in niciun dictionar?
de parca numai el, nebunul, s`a razvratit si a ramas neinvaluit intre cuvinte la Turnul Babel, facindu`mi`se piatra de poticnire intre celelalte sentimente, mai simplu de omenesti, mai simplu de indurat...
ca nu are sinonime lingvistice?
e incapatinat, nu cunoaste decit etimologia cuvintului inima si se strecoara abil, parsiv si zanatic intre atriile si ventriculele ei, sincopindu`i ritmul...
ca este unisex?
se pliaza perfect pe tiparul oricarei inimi si`o transforma dupa dorinta lui, niciodata dind dar mereu luind, il dilata si`l contracta pina`l rugineste...
ca nu are remedii?
te zvinta`n inima de ti`o simti mai grea cu un dor, iar doctorii`ti spun ca ai nevroza cardiaca si`ti dau bumbi cu acelasi sufix de "pam"...
ce ai putea sa spui despre dor?
ca`l porti cu tine pretutindeni de`ti usca inima de lacrimi dar nu le poate seca izvorul...
cit despre doruri, ma locuiesc doar cele care dor si jinduiesc cu dor dupa intimplari care`ar fi putut fi fara sa doara.
pe tine nu te doare mi`e dor?...
