(d)in Inima unei Lacrimi

ginduri de gindit in gind. oricum, des(ert)a(r)te.
mi`ar fi placut atit de mult ca asta`seara sa fi trait intr`o clipa cit pentru toate zilele in care am murit cite putin.

de fapt, culoarea mea preferata este rosu. ma face vie.
dar nimeni nu intelege. desi  toata lumea asa zice.
asa ca prefer negrul. macar ma imbraca.
si toti vad si intreaba de ce. dar nici unul nu intelege.
pentru ei e mereu zi. si mult roz.

urasc rozul..
ce`mi veni??

cum de ajung mereu atit de aproape de intuneric? pe orice drum as merge, oricit de luminat mi s`ar parea a fi la inceput, ajung mereu la acelasi capat. intuneric bezna. iar...
am aflat atit de multe despre viata, dar atit de putine despre oameni. oare o fi vreo legatura intre astea doua?

si totusi. afara va fi in curind primavara. si mult verde.
o fi viata? poate (chiar) oameni.




chiar asa, ce`mi veni?
in fond, sint doar niste culori...

astazi, florile trec abracadabrant de la extaz la agonie si comerciantii ambulanti isi vind te iubesc`urile, I love you`urile, je t'aime`urile, ich liebe dich`urile. astazi, kitsch`ul se ridica maiestuos la rang de arta iar dorita certitudine  coboara vertiginos in abis de iluzie.

astazi, Iubirea defileaza ca o vedeta pe podiumul saraciei sentimentale a omului contemporan. in numele ei ne vindem ieftin in colturi de cearceafuri scumpe si raminem indecisi, prostiti parca, daca ar trebui sa ne oferim printre luminari parfumate de liliac sau mai bine printre cele de floarea tapului mioritic.

astazi, Iubirea se lasa impopotonata, spoita ca o curtezana, batjocorita cu prea mult roz`bombon, siluita cu zimbetul pe buze in fata lumii intregi care, de fapt, e crizata de lipsa timpului si nu mai apuca sa iubeasca concret si  intr`un ritm normal, sanatos.

astazi... ar trebui sa ne gasim timp pentru iubire. sa o vorbim mai putin si sa o traim mai mult. sa n`o mai cocotam pe socluri de plastic si sa n`o incrustam in lingouri de aur.

astazi, Iubirea se vinde bine si seamana mult cu Craciunul, Anul Nou, Martisor`ul, Halloween`ul. toate sint surori. nu putem opri defilarea lor tantosa, exhibitionista, generatoare de confuzii si entuziasm isteric, dar nici nu e nevoie. pentru ca inima nu va putea fi niciodata desenata la televizor cu fundite roz şi stelute perfecte. nu va putea fi ascultata la radio printre behaiturile cintaretilor indragostiti de propria imagine. nu va putea fi citita in paginile tabloidelor care vind carnea de om la kilogram. iubirea nu are nevoie de reclama si oferte speciale in ediţii limitate. nu o gasesti pe rafturi si in niciun caz nu o poti tatua cu coduri de bare dupa bunul plac.

Iubirea e editie`princeps.

astazi... ce`ar fi sa iubim fara zgomot? sa iubim tacind, si sa ne doara. sa iubim la singular, iar nu in cor.
astazi, sa ne decodificam inima si sa ne`(o) recunoastem doar dupa Iubire...

"Iata, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule!" (Evrei 10:9)

oamenii in general, mirenii sau laicii in particular, au tendinta de a agonisi, a primi, a aduna bunuri diverse, prieteni, cunoscuti, relatii. ultimele trei achizitii sint si ele aducatoare de ceva, satisfac nevoia de sporovaiala desarta. exista in schimb, la polul opus, un fel de lume a lui Ion Anapoda, contrara si contradictorie primei. lumea calugarilor. scopul lor este strimtorarea, putinatatea, saracia ori modestia extrema. in loc de a stringe pentru sine, calugarului ii place a (se) darui, a risipi. in loc de a vorbi, a tacea. in loc de a se vaita, a patimi. bogatiei ii prefera saracia. relatiilor, izolarea si tacerea. succesului, obscuritatea. agitatiei, linistirea. imbuibarii, postul. desfrinarii, castitatea. propriei vointe, supunerea si ascultarea. protestarii si violentei, resemnarea. egoului, smerenia. placerilor, infrinarea.
calugarii au insa o (singura?) dorinta comuna cu laicii: si ei doresc si cauta fericirea. scopul este oarecum acelasi, doar mijloacele diferite. dar oare, intreb, calea pe care ei aleg a merge este mai usoara si poarta mai larga? ce este mai usor a face: a primi sau a da? a te stradui sa`ti faci prieteni carora sa le dobindesti afectiunea si devotamentul si increderea sau a trai in liniste si aparenta singuratate si bucurindu`te inlauntrul tau cu o bucurie neinteleasa de cei (mai) multi? a cistiga sau a pierde? a te imbogati sau a saraci? a urzi planuri de razbunare sau a ierta? a jindui ranguri si titluri si functii sau a vietui in pace, liniste si simplitate?
probabil nu credinta este adevarata trasatura a unui calugar, asa dupa cum imi inchipuiam eu cindva. credinta o au multi laici, si e bine ca o au. iar daca stiu si cum s`o foloseasca, cu atit mai inaltator. dar... ceea ce caracterizeaza realmente un calugar este o fericita imbinare de vointa otelita, rabdare nemarginita, de neinvins, rezistenta si tarie neobosita, hotarire de nezdruncinat, curajul de a nu ceda. votul saraciei, castitatii si ascultarii? desigur, si. dar mai cu seama al nestingerii Duhului Sfint, care e foc arzator.



arta de a fi calugar se confunda cu deloc usoara impletire a dulcetii cu asprimea, a molcomelii cu taria, a supunerii cu neclintirea. chiar pare... anapoda, nu`i asa?
nebuni pentru Christos...