(d)in Inima unei Lacrimi

cine sint evreii? ce bagaj cultural si religios au acumultat de`a lungul timpului si al istoriei devenind ceea ce sint astazi?

de ce iubesc evreii?

pentru ca...

relatia de dragoste si ura a lumii cu evreii este una profetica. evreii au fost alungati, vinati, blestemati, condamnati, exilati, exterminati. cu toate acestea, intr`un mod aproape straniu, au fost in acelasi timp respectati, invidiati, admirati si recunoscuti ca sursa a marilor religii ale lumii.
pentru cei mai multi sint o enigma a istoriei umanitatii ce te provoaca s`o dezlegi.
sint inteligenti, simpatici, intelepti, au un umor aparte, au succes, sint unici.
sint cel mai vechi popor din lume si in acelasi timp au creat unul din cele mai tinere state din istoria moderna.
au facut ceea ce nicio alta natiune sau imperiu nu a facut in istorie: au supravietuit. imperiile asirian, babilonian, grec, roman, civilizatii stravechi si "celebre" in profetii precum cea mayasa sau incasa au disparut de pe fata pamintului, dar acest popor mic, a carui existenta precede aceste imperii sau civilizatii, inca exista.
desi nu sint un popor mare numeric, se afla zilnic in centrul atentiei intregii lumi.
nu cunosc vreun alt popor caruia Dumnezeu sa`i fi promis o tara si sa i`o fi si dat, iar pentru asta sa plateasca cu singe nevinovat.
contributia evreilor la binele si evolutia umanitatii este disproportionat de mare in raport cu numarul lor si cu toate acestea au fost si sint uriti mai mult decit oricare alt popor al lumii doar pentru vina de`a fi... evrei.
pentru ca antisemitismul inseamna multa ura si multa ignoranta.
pentru ca istoria lui este Biblia si Biblia este parte din istoria poporului evreu.
pentru ca din el mi S`a nascut Mintuitorul.
pentru inca 1001 de motive.
in fond, ca sa iubesti pe cineva nu ai nevoie de niciun motiv.

nu mai departe de saptamina trecuta credinta mi`a fost provocata fara menajamente la un rendez`vous cu ratiunea. au fost momente teribile, de foc si izbinda a fost a pamintului. oare in ce masura ni se reflecta credinta in comportament atunci cind traversam situatii limita? daca sint inexpresiva ca stare exterioara ori daca`mi exprim speranta ca "va fi bine" pot induce altora ideea ca sint de neclintit pentru ca in ascuns ma bazez pe taria ce`mi vine din credinta? ca s`o pot experimenta si marturisi altora trebuie mai intii s`o am si sa fie una solida, nu ipotetico`teoretica.
ramin mereu uimita de oamenii pentru care credinta inseamna exaltare, bucurii roz legate in buchet cu pompoane si mai roz, sclipiri emotionale publice, discursuri demagogice diluate si fara substrat menite sa imburde auditoriul direct in rai sau victorii insingerate ale inaintasilor`martiri pe cimpul  istoriei si care m`ar califica pe mine ca un posibil candidat la mintuire. ah, nu, nu defrisez padurea de sperante a nimanui! doar ca eu ma consider dintre cei cu o credinta putina si slaba. fiecare strop mi s`a format stind linga Cruce si asteptind rastignirea.



credinta (ti) se verifica pe timp de razboi...

"Nu stiti voi postul care imi place? - zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfarimati jugul lor. Imparte piinea ta cu cel flamind, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca`l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine."
(Isaia 58:6-7)

agora crestina este astazi doldora de experti oratori in ale postului ca si practica religioasa, insa daca cercetezi rafturile cu carti din aceeasi tagma nu vei gasi vreuna care sa`ti spuna alb pe negru si verde in fata ce este si ce nu este postul. in schimb poti deveni top modea`scindurea doar infruptindu`te din abundenta celor care prezinta retete cu mincaruri de post, specificind cu exactitatea Big Ben`ului londonez cite frunze de stevie si citi mililitri de ulei de trufe sa adaugi in compozitie pentru a nu`i resimti efectele nesanatoase la nivelul tenului. postul nu se confunda cu greva foamei, nici cu dietele vegetariene pentru curele de slabire ca sa`ti faci mijlocelul tras ca prin inel numa` bun pentru concursurile de mi`s fata de la oras. daca ma refer strict la nevoia fiziologica a omului de a`si hrani trupul cu mincare, nici asa postul nu mai este la moda acum, in epoca Mc Donald`s `ului si a deadline`urilor. dar, dincolo de practica de a te abtine voluntar, deliberat de la hrana ca sa simti slabiciunea pamintului din care ai fost luat, postul inseamna si privarea de somn in favoarea rugaciunii si`a meditatiei, privarea de sexualitate, priviri, gesturi, ginduri necurate si intilniri mai mult sau mai putin clandestine, renuntarea la concupiscenta, la vanitate, la tot soiul de vicii la jugul carora slujesti robit numindu`le generic pasiuni sau hobby`uri, inseamna renuntarea la ura, rautate, parsivitate, la mindrie, la limbutie, la necumpatare. postul este un fel de disciplina spirituala pentru a scapa de kilogramele de pacate si a`ti purifica constiinta. nu este insa un substitut pentru trairea unei vieti neprihanite, nu este o optiune. dimpotriva, este o indatorire. caci Isus nu a zis : "daca vreti sa postiti...", ci "cind postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii (...) (Matei 6:16). minunile se fac cu oameni care se roaga si postesc, nu cu cei care bintuie lumea virtuala sa vada ce se mai intimpla in casa altuia si care habar n`au ce este in sufletul lor.
ah, si daca cineva considera postul o practica inutila, excentrica sau chiar daunatoare sanatatii, sa aiba in vedere ca diferenta dintre motivatia religioasa si cea nereligioasa a postitului rezida nu neaparat in comportamentul insusi a celui care posteste, ci in semnificatia atribuita si scopului pentru care este practicat.

"Milele Domnului nu s`au sfirsit,
 milostivirile Lui nu inceteaza;
 In fiecare dimineata sint altele, credinciosia Ta este mare!
 Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu,
 de aceea voi nadajdui in El.
 Bun este Domnul cu cei ce se incred in El,
 pentru omul care Il cauta.
 Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului."

 (Plingerile lui Ieremia, 3-22:26)





nimic din dimineata zilei nu prevestea napastuirea ce`mi va urma nu mai departe de amiaza. vestea a fulgerat in bruma de liniste ce voi a mi`o inchega nu mai departe de`o durere`ncoace. m`ai sustinut in palma Ta, caci altfel nu era chip sa ma sprijin pe lutul ce mi se innoroiase in forma picioarelor. cind am mijit ochii, in zori, m`am pus inaintea Ta cu post si rugaciune, cu gind sa`ti cer ceva dupa dorinta mea. dar Tu ai rinduit pentru astazi sa ma inveti alte lectii. m`ai pus fata in fata cu iubirea lui Hristos pentru calaii ce L`au rastignit pe Golgota si Te`am auzit cum imi sopteai:"iubeste`ti dusmanul". n`am rezistat, Doamne, caci ma durea prea tare, ma durea pentru doi. oare voi putea cuprinde vreodata aceasta dimensiune a iubirii Tale in umanitatea mea? apoi m`ai invatat ca`n tot necazul esti cu mine si cind nimeni din cei invatati ai lumii n`a putut sa`mi dea vreo explicatie, am avut certitudinea ca Tu esti si Tu faci. stii, pe ea inca o doare si a ramas acolo, deocamdata. in putinele momente de luciditate mi`am zis ca ne`ar fi mingiiere rugaciunile prietenilor. clipa fatidica! mi`am dat seama ca aproape n`am la cine apela. tzz nume insirate intr`o lista, dar citi prieteni? iar cei despre care credeam cindva ca`mi sint, nu stiu a se ruga. la unii care stiu, n`am indraznit. doar doi`trei pe linga mine si durerea mea. mi s`a incovrigat inima in fata cruntului adevar. in jurul meu exista numai masti. unde sint sufletele, Doamne, unde sint??

"Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului."

cultul personalitatii la romani, inclusiv cel intretinut de posteritate pe motive stupide de gesturi nobile si tandre, este atit de dezvoltat incit sintagma populara "nu`ti va ridica nimeni statuie" - cea de care se uzeaza abuziv atunci cind cineva vrea sa`si argumenteze lipsa de rivna pentru datoriile zilnice, in esenta si cu substrat a se intelege lipsa oricarei brume de iubire - ar trebui dizolvata pe motive de suprarealism contemporan. ramin mereu uluita de semenii care`si  "onoreaza" apropiatii defuncti dupa aceasta reteta de aducere`aminte. ridica statui, le dezvelesc bustul in adunari pompoase intretinute fals, in timp ce cinta osanale si le imprejmuie cu un gard viu`floral. ignorantii zic ca in Romania exista prea multe biserici. eu sint de parere ca exista prea multe statui vii, prea putini oameni si mult mai putini crestini. oamenii trebuie transformati in ingeri, nu in statui. daca vrei sa ramii in inima cuiva, comporta`te ca si cum ai fi ingerul lui pazitor. desi, ce folos iti este sa ramii intr`o inima de om daca nu ramii inscris pe veci in inima lui Dumnezeu?...
daca cineva are alta parere, nu ma consider datoare a raspunde vreunei critici, caci nu stiu pe nimeni care sa fi ridicat vreo statuie unui critic.

1. .noaptea care a trecut mi s`a transformat in zi. in zori aveam lacrimi in suflet pentru ca am priceput ca nu toamna trecea, ci eu treceam. sufar de o boala fara leac si pe care am contactat`o pe vremea cind cautam o stea cazuta in iarba. am inteles atunci ca pamintul e si mormintul stelelor si al visurilor. tot ce atinge pamintul se sfirseste in moarte. cum sa scap de aici?? viata nu`i un lac de lacrimi in care imi botez din cind in cind cite`o bucurie bleaga. viata, ca si dragostea, este un dans ametitor cu funia de git si cu sabia lui Damocles deasupra capului, in care ninge brutal in miez de vara calda peste inima ce tocmai  impopistreaza`n rod.
   Albert Camus nu credea ca exista o alta lume in care sa dam socoteala si ca, oricum, avem de dat socoteala pe lumea aceasta tuturor celor pe care ii iubim. dimpotriva, eu cred ca exista o o lume nevazuta in care vom da socoteala pentru cit de putin am iubit in lumea asta vazuta si marginita. si asta ma infioara. imbatrinesc realizind ca ma trec prea repede si sorocul se apropie, iar viata spre batrinete pare scurta deoarece incepi sa o masuri in si dupa amintiri.
   logic ar fi atunci sa aleg sa iubesc neconditionat. dar cel mai mare dusman al unei alegeri este sintagma cretina "asa simt", pentru ca simturile, la fel ca si inima, sint inselatoare si tributare starilor de moment. poate miine nu mai simti la fel. atunci ce`ti mai ramine din ceea ce crezi ca ai si crezi ca stii??
   stiu ca trebuie sa iubesc adevarul si sa iert eroarea.
   stiu ca banii costa uneori prea mult dar nu pot cumpara orice
   stiu ca filosofia ma poate face sa suport mai usor prostii dar ma poate indeparta de Dumnezeu.
   stiu ca pina la o vreme dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce esti.
   stiu ca jertfa trebuie sa ma coste si sa ma doara, ca iubirea.

   stiu ca Adevarul este unic, in rest toate numai erezii.

   stiu ca pamintul e obosit si plin de pacate si ca tot cosmosul simte nevoia unei innoiri care va incepe cu focul, desi Dumnezeu mai are inca rabdare.

   stiu ca atunci cind ai un cutit infipt in spate trebuie musai sa devii contorsionist, caci nimeni nu va pune mina sa ti`l smulga de acolo.
   stiu ca oamenii asteapta sa primeasca ca sa dea.
   stiu ca nu trebuie sa risti si nici sa garantezi pentru nimeni.

   stiu ca toate cele frumoase nu se vad cu ochii , ci se privesc cu inima.
   stiu ca linistea launtrica se cistiga greu si se pierde`ntr`o clipita.

   stiu ca a astepta vremea lui Dumnezeu nu este slabiciune, ci nemarginita putere.
   stiu ca atunci cind incerc sa convertesc voia lui Dumnezeu in voia mea cerul e mut inaintea rugamintilor mele.
   stiu ca viata e cumplit de trecatoare si ca timpul de aici mi se poate transforma oricind in vesnicie.
   stiu ca oamenii n`au rabdare sa se astepte si sa se invete a se iubi. stiu ca inca o vara s`a dus, ca si toamna trece si ca si eu trec.

   stiu ca imi doresc o pereche de aripi sa pot zbura acolo unde nu (se) va mai trece nimic si unde nu exista anotimpuri, ci doar iubire fara sfirsit.

   si, stiu ca toate aceste vin odata cu maturizarea spirituala si inseamna durere.
   
   

   
   
   

   
   
2. 
   

   
   

   
   

   
            arareori, chiar si pentru mine, viata pare frumoasa. pina la lacrimi. atunci imi propun sa ma bucur de viata asta care trece. nu costa nimic. bucuria e cel mai ieftin sentiment...

           
   
   

azi pe inserat m`am trezit in sunetul placut al ploii de noiembrie timpuriu. cu storul pleoapelor lasat si mii de ginduri`colinde i`am ascultat muzica perfecta minute in sir si l`am lasat sa ma inunde in toate colturile inimii. as fi vrut sa ma strecor dibace printre picaturi si sa ajung clandestin unde mi`e dorul. era atita toamna uda in privirea mea si`atita stare ruginie`n suflet! doua margaritare`surori, mici si sarate s`au nascut timide`n curba ochilor...





... si de va trece`aceasta ultima ora de azi, va fi miine. ziua mea de nastere, cind Dumnezeu mi`a rinduit sa fac ochi. miine nu astept nimic de la oameni. miine voi refuza pentru prima oara sarutul lui Iuda. miine vom fi doar noi doi. curati, iubindu`ne. miine iti voi spune "DA" pentru totdeauna...

biologul evolutionist Charles Dawkins, ateu de elita, incerca din rasputeri si rasprosteli in cartea sa intitulata "Dumnezeu: o dezamagire", temerar dar nesustenabil dealtminteri, sa ofere originilor religiei o explicatie darwinista. supralicitind speculatiile colegului sau intru ateism, Daniel Dennet, acesta afirma ca trasatura fundamentala a religiei, credinta in Dumnezeu, este un produs secundar accidental al unui mecanism evolutiv oarecare. de pilda, se vehiculeaza ideea ca in creierul uman ar putea exista un "centru al lui Dumnezeu" controlat de o "gena mistica", la rindul ei favorizata de selectia naturala tocmai pentru ca oamenii care o poseda ar putea supravietui mai bine.
nu scormonesc prin subsolul namolos al unor teorii nefondate ba chiar demontate pas cu pas, doar am preluat ideea in vederea unei analogizari cu scopuri personale. desigur, prejudecata cognitiva este o trasatura fundamentala a psihologiei umane, dar dincolo de asta este clar, am o imensa capacitate de autodistrugere, o atractie aproape patologica spre suferinta launtrica. posed oare o "gena a suferintei" cu manifestare autozomal`dominanta si asta imi conserva capacitatea de supravietuire cind ma arunc in situatii ce stiu prea bine ca se vor solda cu rani? mda... daca n`as sti fara dubii ca inteleciunea cea negraita a lui Dumnezeu s`a revelat in nebunia crucii lui Hristos, n`as fi prea departe de mecanismul logicii dawkinsiene. singura solutie pare a`mi  fi sa ma invirt in banalitatea realitatii cotidiene si sa ma tin pina si cu dintii de crucea lui Hristos. deci, bine`ai venit dulce nebunie...

sint dimineti, precum cea de azi si cea de ieri, cind ma trezesc cu o durere infiorator de acuta inlauntrul meu, undeva in zona inimii. e surda, inchistata, ca o apasare si, orice as face, nu dispare. nu poate fi obiectivata, doar o pot simti. n`as fi zis pina acum ca o rana sufleteasca ar putea produce dureri fizice. de regula, orice lovitura brutala induce o stare de soc cu efect anesteziant instant. abia apoi apare durerea si ulterior agonia. se pare ca filtrul timpului care se interpune treptat intre bucuria de odinioara si durerea agonizanta de acum nu are efectul scontat si la mine. dincolo de tacere ramin doar amintirile. dincolo de iluzii ramin doar cioburile unor visuri sfirsite prematur.
cit de jos se poate cobori un om in raport cu altul astfel incit sa`si pastreze demnitatea si, in acelasi timp, sa nu devina penibil?




          dar, la capatul oricarei suferinte este Dumnezeu.
          si, va fi cindva o nunta...

"Dati mai intii milostenie cele ce sint inlauntrul vostru si, iata, toate va vor fi curate." (Luca 11:41)


de vreo saptamina tot (a)mestec versetul asta pe autostrada cit de cit cenusie a mintii. imi repet neincetat ca ma simt atit de stoarsa, atit de uscata incit si de m`ai trece prin presa mintuirii tot n`ai scoate din mine nici macar stropul de esenta divina pe care mi l`ai picurat in vine cind m`ai zamislit din nimic. cum sa dau milostenie de timp si de iubire?? pai astea sint avere...

seara. asteptam la rind sa`mi cumpar un covrig. in fata mea o mamica grabita cu doi copii cumpara ceva si pleaca. printre picioarele lor, incercind sa strevada dincolo de tejghea, se impleticea un pui de om, o fetita de vreo 7 ani, cu doua cosite lungi impletite in trei si legate la capete cu snur de cirpa albastra. vinzatoarea, o tinerica obosita prea devreme, o mustruluieste taios, cu repetitie:
"- hai, pleaca de`aici, ti`am spus sa pleci! ce mai astepti?!"
ma serveste cu covrigul rivnit, dau sa ma intorc si... ii vad ochii. mari, negri, de suflet haituit, neiubit. mi`au murit gindurile in mine instant. ii intind covrigul si`mi cumpar altul. costa 1 leu. ma intorc si`o vad mincind cu noduri. foamea ei era mai mare decit durerea dinlauntrul meu. framintata doar de mine insami, initial crezusem invers...

inaintez vreo zece`cincisprezece pasi. intilnesc o fosta pacienta. zabovim clipe nenumarate in discutie. are nevoie de sfaturi, caci durerea nu cedase complet. nu era cazul sa fiu ranchiunoasa pentru ca la inceput nu avusese incredere in felul in care o puteam ajuta. cind sint convinsa ca am facut tot ce puteam face in conditiile date si ca s`a si inteles, ne indepartam. la urmatoarea imbucatura de covrig ma opreste um barbat ce`si descaleca bicicleta. il stiu din vedere, de la biserica, dar nu vorbisem niciodata pina in acel moment. sint surprinsa nemascat. ne salutam si dau sa plec, neintelegindu`i gestul. i`am simtit durerea implintata ca un pumnal in spatele meu. ma intorc spre el.
" - ati vrut sa`mi spuneti ceva?"
" - da... stiti, fiica noastra cea mare, E., a plecat de`acasa in luna decembrie, cu un baiat. e insarcinata in 6 luni si internata in spital, bolnava de pneumonie. nu avem suficienti bani. ne`a ajuta si pr. M. cu o suma, dar nu e suficient."
il privesc intens. are ochi albasti si ii este rusine. pe fondul zmeuriu al obrazului, albastrul devine parca si mai intens. la plecare geanta mea e mai usoara si eu mai linistita. parca durerea din mine se mai atenuase...

cobor scarile cu gind sa iau tramvaiul. o mama cu un copil in brate, infometati. oameni nepasatori care trec in sus si`n jos, fiecare cu ginduri, suferinte, nemultumiri, neimpliniri, priviri absente, fond zgomotos, tinguiri mute, iubiri sfisiate, suflete amputate. se intuneca simtitor si nimeni nu se opreste. bebelusul din bratele femeii nu stie inca vorbi. nu poate cere, nici verbal si nici cu ochii, precum fetita de la tejghea. doar plinge. dat fiind contextul, mi s`a parut firesc ca motivul sa nu fie unul de bucurie. geanta mea devine si mai usoara. ce bine! oricum eu nu pot cara greutati fizice. imi ajung cele vazute doar de mine.

ma uit la ceas. pe o distanta de vreo 30`40 de metri, trecusera doar 20 de minute din viata mea.
daca ma simt (mai) curata? sint (mai) curata?
doar Tu vezi inlauntrul meu. stii cite si ce fel de furtuni bintuie. orice furtuna lasa dezordine, face vraiste locul, ravagii chiar si, uneori, nu usor de reparat. de cite asemenea 20 de minute mai am nevoie ca sa fiu intr`adevar curata? macar da`mi lacrimi din belsug, ca sa ma spele...

"Nu va mirati de aceasta; ca vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osindirii." (Ioan 5:28-29)



                                                 
moartea nu este sfirsitul. puterea invierii vine de la Hristos. doar omul adamic moare, insa omul christic traieste vesnic. daca n`ar fi asa, mi`ai fi spus. ia seama, suflete al meu, ca Lumina pusa in mine sa nu`mi fie (spre) intuneric, ca sa fiu vrednica de osinda! acum, si de sint ca o luminare care mai mult fumega imprastiind doar fum inecacios in jur si doar uneori abia pilpiie, scris este ca nici pe aceasta Tu nu o vei strivi.