(d)in Inima unei Lacrimi

                                      " - singura?"
                                      " - da! :)"
                                      " - ce curaj! ;"

mda... am fost perfect de acord, percepind exact nuanta cuvintului si tonul. stiu sigur ca nu s`a referit la curajul de a calatori singura, ci la acela de a aborda incognito o colectivitate inchisa si totusi accesibila doritorilor, dar in care se prea poate sa mi se fi pus deja o eticheta. cu nitel ajutor, fireste.
asadar, departe de casa, dar (in) (a)Casa cu atmosfera de sfintenie.
zile de liniste si meditatie.
zeci de ginduri rascolite, (a)mestecate, analizate, (ras)talmacite.
cautare de intelesuri noi, de sensuri diferite.
nesperate mici bucurii. dar si nedorite si bulversante dedesubturi pe masura.
usor gust de tristete.

hmm...

nu e deloc o calitate pe care sa o expui nonsalant in vitrina cv`ului personal ori pe taraba in piata cu virtuti atunci cind raspunzi unei persoane cu aceeasi moneda lipsita de valoare cu care te`a abordat. dar...bunul`simt este astazi o virtute perimata, depreciata si inlocuita ad`hoc cu aroganta.
asta`vara cineva mi`a zis ca prea ma impiedic de "toate cioturile". inclin sa cred ca, macar intr`o anumita masura, avea dreptate. in privinta cioturilor, evident. cioturile nu se pot impiedica de oameni. ele doar stau mereu pe loc, strimbe.
si, pot fi ocolite.
nu, de data asta n`am mai plins. nu merita. am iesit cu fruntea sus, demna. apoi, mi`am cumparat niste carti.

miine in zori plec spre O., cu carti cu tot.
macar atita bucurie.

                             "Tu m`ai scapat de moarte,
                              de lacrimi Tu imi aperi ochii
                              si mersul de cadere,
                              ca pururea sa umblu in fata Domnului
                              in tara celor vii."
                                                             (Ps.116:8-9)



 astazi este, iarasi, sarbatoarea mea si`a Ta. cea de`a 20`cea. ar fi trebuit ca macar noaptea care a trecut sa fac precum David, sa nu asez geana pe geana pina nu`ti voi gati locuinta vesnica in inima mea. de cind m`ai nascut a doua oara astepti rabdator sa dau rod. ma uit la mine si ma intreb... oare astia sint chiar  pasii mei pe Cale, cei pe care`i astepti? par mai mult urme de cazaturi si rataciri decit carari drepte ... ce picioare schiloade ma poarta, pe unde si ce urme las! oare asta e chiar inima mea, cea de care tot vorbesc in fel si chip, oriunde si oricind, cea pe care Tu o doresti asemenea cu a Ta? bate cu putere de parca ar fi. se lauda ca sufera si chiar pentru ce altora le pare nimic si mie poate mi se pare ca parcă ar fi. dar nu iubeste destul. oare ochii astia sunt chiar ochii mei? varsă lacrimi prea usor, prea des si prea multe incit eu cred ca parcă ar fi. privesc cu jind de parcă ar fi, dar nu vad dincolo de ce vad si altii. oare limba asta e chiar a mea? vorbeste de parca ar fi. răspunde aprins si taios de parca ar fi, dar nu mingiie destul. oare miinile astea sint miinile mele?! gesticuleaza de parcă ar fi. lovesc de parca ar fi, dar fac prea putin pentru altii. oare asta sint chiar eu, cea pe care Tu ai vazut`o inainte de`a ma smulge din buza mortii?
oare voi fi vreodată ceea ce stiu că m`ai chemat sa fiu??...
vindeca`mi picioarele si`atunci voi fi in stare sa spun altora ”calcati pe urmele mele intrucit si eu calc pe urmele lui Mesia!” umple`mi inima de Tine si atunci voi fi in stare sa iubesc asa cum stiu ca ma iubesti Tu pe mine. inchide`mi ochii fata de lume sa pot vedea dincolo de ce se vede ca sa pot deosebi bine voia Ta. da`mi o limba iscusita ca sa stiu să inviorez cu vorba pe cel doborit de intristare. deschide`mi urechile sa nu ma trag inapoi si nici sa nu ma impotrivesc cind aud vocea Ta inlauntrul meu. da`mi miini in stare sa zidească imparatia cerurilor! nu ma lasa sa traiesc oricum daca m`ai chemat a doua oara din pamint!

pina si astazi ma vad ca`Ti cer in loc sa`Ti dau.
multumesc e prea putin. asteapta`ma, mai asteapta`ma, Te rog...
multumesc, mama...

e debusolant sa incep a scrie enuntind o concluzie. dar chiar asta voi face. deci, presa (scrisa) din sanatate este bolnava de indiferenta. remedii, ioc. asta tine de inima, nu de penel.
intr`o recenta si policroma zi de toamna am citit intr`un ziar cu tiraj national o capodopera jurnalistica de trei parale cu referire la ce ma doare pe mine cel mai tare. era fada, fara gust de suflet si fara miros de inima. m`am felicitat in gind pentru ca, intr`un mod probabil nu foarte elegant, m`am sustras de la a fi eu cea care l`a acordat, asumindu`mi inevitabil si consecintele care, de fapt, n`ar trebui sa existe vreodata. nu pot sa dau vina pe lunga vara fierbinte si pe eventualele ravagii lasate asupra profesionalismului de temperaturile scapate din termometrul naturii. inteleg ca reportereasa era trimisa tocmai din capitala sa consemneze despre un eveniment din provincie dar cu ecou national, inteleg ca s`ar prea putea sa fie prost remunerata, inteleg ca nici persoana intervievata nu a fost deloc inspirata in exprimare, ce nu pot insa sa accept este bogatia de nepasare care razbatea din tonul articolului presarat cu fleici de vorbe standard insailate oricum. nu am pretentia la niscaiva inovatii stilistice, doar la a surprinde cald in cuvinte esenta a ceea ce vrei sa transmiti. ca de pus in pielea unui asemenea om, cu o asemenea poveste de viata, n`ai cum. si pun pariu ca nici nu vrei. 
partea buna este ca eu m`am intarcat de mult timp de la astfel de interviuri in care, practic, iti pui viata in penita jurnalistului care`ti devine bisturiu. partea proasta este ca nici acum, dupa atit de multi ani, nu s`a schimbat aproape nimic, nici in modul de abordare si nici in cel de expunere a acestei delicate probleme.
de asemenea materiale imi era mie teama, shuntate, tacanite din tastatura, dar fara cap si fara inima, doar din condeiul inertiei, sa se consemneze la prezenta.
stau mereu cu teama`n gind si`n straita si acum dupa ... tzz ani. de aceea nu pot merge la intilnirile cu voi.

pentru jurnalistii cu prestatie ieftina am o recomandare: pentru articole mai bune apasati tasta "mai bine", amintindu`va mereu ca aveti dreptul sa nu scrieti (mai) nimic deoarece tot ceea ce scrieti si cum scrieti poate fi folosit impotriva voastra.

"Iubi`Te`voi, Stapine, Tu esti taria mea!"(Ps. 18:3)

 acest verset mie imi vorbeste despre iubirea pe care El a lasat`o in mine atunci cind m`a creat si despre felul in care, cu intelepciune, ar trebui s`o folosesc. si ma face sa ma intreb daca, intr`adevar, fac sau nu acest lucru. daca nu, de ce? daca da, atunci cit, in ce masura?
iubirea lui Dumneze este la fel ca El : infinita, transcendenta. iubirea Lui nu accepta un partener adjectiv linga ea. iubirea Lui nu se acorda, nu se masoara, nu se conjuga, nu se numara, nu se caracterizeaza. iubirea Lui nu se declara, nu se spune, nu se intreaba daca e sau nu ... iubirea Lui trebuie iubita, nu vorbita. traita, nu teoretizata. trebuie daruita, nu vinduta . iubirea Lui inseamna timp si energie din tine pentru ceilalti atunci cind nici pentru tine insati nu ai. iubirea Lui inseamna sa nu`i lasi pe ceilalti in eter strigind mut S.O.S., in stare de soc si`n lanturi simtindu`se legati pentru ca tu n`ai inca raspunsuri la intrebari existentiale "complexe" care`ti bintuie mintea in nopti inmuiate`n nesomn. iubirea Lui inseamna sa te cobori la nivelul celuilalt daca`i prea jos, pentru ca El Insusi S`a coborit din cer pentru tine pe vremea cind erai nimic si n`avea nici un motiv intemeiat s`o faca. iubirea Lui inseamna sa`ti arati inima asa cum a facut`o El.
suferinta din jur ma reduce la tacere. ma paralizeaza, de cele mai multe ori. imi aduc aminte din ce m`a scos, dintr`o ripa`nvolburata, din mlastini fara fund si doar pe El Il am ca si garant ca intr`o clipa n`as putea fi din nou acolo sau chiar mai jos. atunci imi pun "masca" cu zimbetul cel mai blind, cu privirea cea mai intelegatoare si blajina, cu auzul cel mai fin pentru durerea lor, cu miinile cele mai cuprinzatoare, cu picioarele cele mai zvelte si iuti, cu inima cea mai mare si sensibila. ca sa pot fi pretutindeni cu toate simturile si sa`i pot cuprinde pe toti. si apoi imi dau seama ca n`am facut nimic. si ma doare. ce desertaciune!...
O, Doamne, Adevarul meu, fa sa fiu una cu Tine intru iubire fara sfirsit! searbada mi`e citirea, searbada ascultarea din carti ... Tu singur esti tot ce`mi doresc si tot ce vreau . invatatii sa pastreze tacerea, amuteasca gura fapturii inaintea Fetei Tale! vorbeste-mi, Doamne,  Tu singur si spune`mi incotro s`o iau!

"(...) Si a grait Domnul catre Osea:< Ia`ti de nevasta o femeie desfrinata si sa ai copii de desfrinata! Caci, iata, a desfrinat pamintul lui Israel abatindu`se de la Domnul.> Atunci s`a dus el si a luat de sotie pe Gomer, fiica lui Diblaim, si ea a ramas insarcinata si i`a nascut un fiu." (Osea 1:2-3)

la prima citire, ba chiar si la a doua, ai fi tentat(a) sa zici: ce Dumnezeu (de) neinteles! in toata Scriptura promoveaza moralitatea si acum il trimite pe unul sa se insoare cu o prostituata! El, care zice ca are cuvintele vietii vesnice, nici macar atita nu stie ca din ciine nu faci niciodata porc de slanina si ca lupu`si schimba parul dar naravul ba?! iar Osea, ca un papa`lapte (ce pare a fi), nu se impotriveste, nu se tocmeste, nu se lamenteaza, ci face intocmai. probabil si el era intrucitva adeptul "intelepciunii" batrinilor, cea care zice ca dragostea vine "dupa", ori ca, "ia`o, nu`i frumoasa, nici merituoasa, dar are avere.
eu cred ca aici este ceva mai mult decit o casatorie aranjata intre doi oameni care nu se cunosc in prealabil si, prin urmare, nici n`au cum sa se iubeasca si ca, de fapt, Dumnezeu se foloseste de aceasta metafora pentru ca vrea sa ne explice principiul dragostei divine. Gomer ma reprezinta pe mine, iar povestea de asa`zisa dragoste dintre Osea si Gomer reprezinta la un alt nivel de perceptie povestea de dragoste dintre mine si Dumnezeu, deoarece si eu sint intr`o permenenta relatie de adulter cu cerul.
Gomer a fost aleasa anume de Dumnezeu pentru a fi sotia lui Osea, a fost nominalizata cit se poate de limpede, cea ca fiind "fiica lui Diblaim", ca si cind lui Dumnezeu i`ar fi fost oarecum teama ca Osea sa nu se pricopseasca oarecumva cu vreo alta Gomer deoarece aceasta era cea care trebuia salvata din desfriul pamintului care o conducea, iar nu alta. in ochii Lui, care nu suporta a vedea faradelegea, orice spin este un potential trandafir si, privind prin dioptriile imensei iubiri, a vazut nu ceea ce era Gomer, ci ceea ce putea deveni ea daca i se arata iubire. Gomer insa, dupa casatoria ce se presupune ca trebuia sa fie pe toata durata vietii,  nu a devenit ceea ce se astepta de la ea, adica o femeie cinstita. nu i`a cerut nimeni sa fie fotomodel, ci sa fie statornica, fidela iubirii ce i  s`a aratat. a fost rascumparata din tirgul de sclavi cu jumatate din pretul unui sclav, readusa in casa ei, nepedepsita pentru adulter si iubita precum a fost  la inceput.
cam asa si cu mine.
Dumnezeu, care iubeste tot borcanul cu borhot al lumii, m`a vazut intr`unul din jgheaburile prin care alunecam gratios in nestiinta si ignoranta mea spre pieire precum scursurile societatii. meritam moartea, fara indoiala, si chiar m`a dus pina in pragul ei, doar`doar m`oi trezi din lincezeala si`oi lua aminte, dar nici acolo nu m`a parasit. mi`a dat darul cel fara de pret, pe Isus Hristos, si am fost rascumparata nu precum Gomer cu cincisprezece sicli de argint, un homer de orz si un letec de orez, ci cu Singe Sfint varsat din iubire. daca Isus Hristos nu era El insusi iubire, raminea in cer cind L`a trimis Tatal, precum pe Osea, sa ma dezrobeasca din pamintul pacatului si sa ma aseze la loc de cinste in casa Lui. nu e greu sa iubesti ce e curat, dar El a iubit gunoiul din mine si e normal sa astepte sa devin o consoarta cinstita daca constientizez de unde m`a scos si cu ce pret. tilharul de pe cruce si femeia adultera n`au cerut clementa, ei aveau Lege si potrivit cu ea isi stiau pedeapsa, doar eu incerc de`atitea ori s`o scald elegant si zic ca pacatul meu nu`i atit de mare incit pretul sa fie moartea. uit mereu ca inca Dumnezeu nu s`a purtat fata de mine cu dreptate ci cu indurare, si ca nedrept - din punct de vedere al ratiunii umane - a fost cu Fiul Sau cind L`a trimis sa ma smulga din piata de sclavi a lumii acesteia supusa desfrinarii si sa ma plateasca pe Golgota cu stropi de iubire amestecati in singe. dar nici asa nu ma forteaza, nu ma obliga in vreun fel sa`L urmez, ci asteapta sa vad ca, desi se poate ca tocmai miine sa vina judecata Lui peste mine, dar astazi inca este dragoste, "caci Dumnezeu asa a iubit, lumea incit pe Fiul Sau Cel Unul`Nascut L`a dat, ca oricine crede in El sa nu moara, ci sa aiba viata vesnica." (Ioan 3:16)

niciun om nu poate face pentru mine ce a facut Mirele meu, Isus Hristos. El este iubitul inimii mele.

dupa multe si amare suspinuri bine batute pe muchia inimii simt in fintina din adincul meu o nesperata fervoare si`o neostoita dorinta arzinda sa scriu aici. imi simt gindurile aurii si intr`un iures valsind precum virtejul de frunze proaspat imprietenite la vremea plecarii de pe ram, toamna,  si pe care le`am vazut astazi facind greva intr`o intersectie, fara teama de autoritati. mi`e liniste, cald si drag sa fiu in acest colt, ferita de orice ochi ce mi`ar putea scruta printre slove ca sa le desluseasca dedesubturile. ciudat... m`am intilnit cind nu doar ca nu mai speram sa ma`ntilnesc, dar nici macar nu ma mai cautam. m`am cautat atit de mult, desart adesea, dar nu m`am gasit pe niciun drum mai la vedere ori mai laturalnic, la nicio rascruce, la nicio intretaiere de zari, si` atunci m`am resemnat aproape, caci nu stiam unde sa ma mai caut. soptesc uimita inlauntrului meu ginduri ce vibreaza fin si se`ntilnesc cu alte ginduri si se iubesc pe loc, dintr`o privire, de parca ar avea aceeasi inima... si mi raspunde o liniste de`o profunzime aproape dureroasa. de obicei toamna imi este frig si`mi este`un dor care ma arde. e ca atunci cind stii da dupa un frison solemn urmeaza hiperpirexia si`astepti sa treaca primul rau ca sa apara cel de`al doilea. macar stii ca iti trece tremorul involuntar si te`ncalzesti, desi e patologica starea. acum... e altfel. cineva mi`a zis recent ca i se pare interesanta combinatia dintre egocentrismul meu si credinta. asa o fi. dar eu stiu sigur ca, in sfirsit, am mai urcat o treapta. nici de mi`as cumpara un ocean in care sa ma scald cu toata constiinta, si tot n`as fi mai in apele mele. asta`seara imi dau un like mie`mi. e atit de dulce sa ma tin in brate si sa ma iubesc! de unde vii tu, liniste? de unde vii?? si cit vei cu mine si a mea?...

nu, eu nu te`am instrainat
in ziua`n care m`ai izgonit din templul sufletului tau
pentr`un cuvint imprumutat.
doar m`am indepartat sa mor inca putin
sperind neobosit la gindul reinvierii.

ucigator era ca toti vedeau,
deloc intelegindu`ti armonia,
impleticindu`se`ntre slove si cintari;
doar ochilor mei raiul le era inzavorit
cu lacatul unei jumatati de durere si minie.

mai mult decit a mea,
ma sufoca durerea altcuiva
si nu ma pricepeam sa`i dau nume.
tot ce stiam era ca, mut fiind, tu urlai
si tacerea nu era decit o forma a urletului tau.

cu lacrimi moarte`n ochi, necurse,
am ingenunchiat ca sa ma rog,
sperind ca Domnul va preschimba si pentru mine, iarasi,
precum odinioara, apa in vin.
desi, doar apa e buna pentru flori si femei.

nu, eu nu te`am instrainat...